joi, 17 aprilie 2014

Tatălui meu...

Mi-e dor de clipe lungi,
Copilăria ce-am avut
Când tu erai cosmosul meu,
Şi unic legămînt.


Să te aştept în prag să vii,
De la serviciu obosit
Să-mi povesteşti de scriitorii,
Ce azi i-ai întâlnit.

Privind la haina ta kaki,
În timp am îndrăgit-o!
Am spus mereu că într-o zi
Voi fi exact ca tine.

Mi-e dor de sfaturile tale,
Să te ascult cum îmi reciţi,
Să zdrăngăn noaptea la chitare,
Iar tu să mă asculţi...

La meciuri noi să ne uităm,
Şi filme totodată,
Răutăcioşi să comentăm
La sportul care-a fost odată.

Mi-e dor de tine tatăl meu
De ochii tăi ce-i blânzi,
Mi-e dor să fiu copilul tău
Şi să te-aud cum râzi.

Să te amuzi pe seama mea,
Când spun câte-o prostie
Şi să mă cerţi cu vocea grea
Dar plin de modestie.

Să îţi observ îngrijorarea
În ochii încruntaţi
Când fruntea mea de febră arde
Şi nu ştii ce să-mi faci.

Zâmbesc când îmi aduc aminte,
Cum hainele mi le coseai
Lipind a noastre nume sfinte
Şi cum apoi mi le călcai.

Mi-e dor să îmi explici aievea,
Cum o făceai odată
S-ascult doar glasul inimii,
Să nu mă las furată...

De lucruri mari fără valoare,
Şi fără profunzime
Să fiu doar eu, acel om mare,
Ce s-a născut din tine.

Aş vrea să-ţi spun atâtea lucruri
Dar nu găsesc cuvinte,
În visul meu sunt doar frânturi,
Ale copilului cuminte.

Păcate grele mă apasă,
Tristeţi ce-n suflet le-am ascuns
Aş vrea măcar pentru o clipă,
Să uit durerea ce-a apus.

M-ai învăţat cu bunătate
Că viaţa-i dură ca o rocă,
Încerc să caut doar dreptate
Acum în altă epocă.

Aş vrea tăticul meu cel drag
Să îmi rămâi alături,
Să te observ ades din prag
Amarul să-mi înlături.

Aş vrea ca toţi copii lumii
Să aibă-un tată ca al meu,
Să simtă că primesc iubire
Cum am simţit şi eu.

Mi-ai fost şi tată şi prieten,
Mi-ai îndrumat destinul
Cum aş putea părinte drag
Să-mi stăpânesc suspinul?

Rămâi cu mine tati meu,
Să nu pleci niciodată
Căci fără tine-n lumea asta,
Mă simt abandonată.

- de Elena Irina Spilca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu