Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 septembrie 2013

De ce-ncerci să fii... ceea ce nu eşti?

De ce ?

De ce n-ai curajul să spui ce gândeşti?
De ce-alegi să taci în loc să-mi vorbeşti?
De ce vrei să fugi dar nu îndrăzneşti?
De ce mai insişti timpul să-l opreşti?

De ce-n întrebări te mai rătăceşti?
De ce le eviţi şi nu le rosteşţi?
De ce îţi e frică să-mi mărturiseşti?
De ce te ascunzi şi nu mă priveşti?

De ce de răspunsuri încă te fereşti?
De ce îţi e teamă c-ai să le găseşţi?
De ce-mi dai speranţe şi mă amăgeşti?
De ce nu-mi arăţi că nu mă doreşti?

Şi de ce-ţi mai pasă dacă mă răneşti,
Când ştii foarte bine că nu mă iubeşti?

duminică, 8 septembrie 2013

Te rog

Te rog

Te rog, ai milă de mine, în vise când îmi apari,
Şi nu-mi dărui suspine, dimineaţa, când dispari.
Te rog, intră-n lumea mea, fără să-mi aduci durere,
Şi presară-n urma ta doar un dram de mângâiere.

Te rog, curmă-mi suferinţa, ştergând ultimele lacrimi,
Şi redă-mi iarăşi credinţa într-o viaţă fără patimi.
Te rog, învaţă-mă tu, cum pot să mă amăgesc,
Şi să-i spun iubirii "NU!" fără să te mai rănesc.

Te rog, arată-mi o cale, să pot fi a ta iubită,
Şi-umple colţurile goale din inima mea rănită.
Iar la final, să-mi oferi şi puterea de-a trăi,
Dar te rog, să nu îmi ceri, să devin ce nu pot fi!

sâmbătă, 24 august 2013

Tu... în loc de un punct

Ieri am pus un punct, însă... TU ai continuat...

"Iubita mea cu ochii-n lacrimi,
De ce nu vii, de ce nu vii,
Să mă mai strângi la pieptul tău,
Să uit de tot, că totu-i rău,
Şi tot să ne iubim mereu,
La nesfârşit!

Tu... în loc de un punct

Şi buza ta dulce s-o sorb,
Să-i simt dulceaţa ei şi-n somn,
Când tu nu eşti aproape aici,
Să-mi dăruieşti cuvinte dulci,
Si sărutari,
Mereu, mereu!

Oh, ce n-aş da să fim mereu,
Aşa cum suntem tu şi eu,
Dar ştiu că este foarte greu,
Să fim aşa... doar tu şi eu,
Mereu, mereu,
Îndrăgostiţi!!!

A."

 şi doare...

vineri, 23 august 2013

Azi, pentru prima dată...

... am simţit cu adevărat cum ar fi... dacă TU n-ai mai exista! Pentru o clipă, chiar am crezut asta. Şi m-am speriat. N-am făcut nimic... doar am privit cuvintele tale...
"Voi fi aici."
şi m-am temut că sunt... ultimele...

... am înţeles că n-aş suporta să te pierd. Am realizat că... până acum... m-am jucat, ştiind că, indiferent de ceea ce se întâmplă, TU eşti acolo... şi chiar dacă te alung, te pot rechema de fiecare dată când am nevoie de tine. M-am simţit în siguranţă, m-am răsfăţat... şi nu m-am gândit niciodată că... totuşi...

... timpul a stat in loc pentru mine şi cuvintele mi s-au părut fără sens. Sângele mi-a îngheţat în vene, aerul a devenit venin, iar sufletul meu... s-a golit. Brusc. Cu buzele amorţite, m-am regăsit pentru o secundă, într-un univers de gânduri ascunse, de fraze nerostite şi lacrimi secate... M-am simţit singură, speriată şi tristă. Poate că TU... nu înţelegi, dar...

Azi, pentru prima dată...

... am plâns... altfel. Nu cu lacrimi tangibile. Am plâns... cu regrete... fără gust. M-am temut că n-am apucat să-ţi spun... nimic... Nici nu ştiu dacă îmi doream mai tare să mă fi iertat sau să mă fi iubit. Am vrut să mă cert cu mine, însă şi mai tare am vrut să mă cert cu destinul. Am vrut să mor, să te strig... dar...

... n-am mai avut puterea să mă prefac. Pentru o clipă... am fost EU. M-am privit... din altă perspectivă. M-am privit prin ochii tăi... şi am simţit căldura, neputinţa, dorinţa, speranţa... te-am simţit pe tine. Am înţeles că mă ierţi... şi că mă aştepţi acolo. Am vrut o a doua şansă. Am refuzat să cred... şi...

... am învăţat că pot să lupt, să mă revolt şi să spun "Nu!". Mi-am învins frica. Mi-am înfrânt orgoliul. Şi toate astea din disperare... Doar pentru că, mâine... s-ar putea să o fac degeaba. Mâine... s-ar putea pur şi simplu să fie prea târziu... însă...

Ai răspuns... şi am redevenit acea EU. Totul a fost doar... nimic. M-am trezit la viaţă. M-am bucurat. De fapt... pentru o clipă, am fost fericită. M-am simţit din nou în siguranţă ştiind că eşti acolo, aşa cum ai promis. Şi mă pot juca iar... te pot răni... te pot iubi... te pot alunga şi rechema... la fel ca până acum. Dar a rămas ceva... un sentiment de teamă la gândul că... poate într-o zi, totul va fi adevărat şi voi rămâne cu... Doamne... doare prea tare... şi de aceea...

Azi, pentru prima dată... ştiu că n-am să regret dacă am să recunosc că: TE IUBESC!

...în felul meu...

(pentru EL)