Te simt... ţi-ai dori să-mi dai o replică acum... "
Ţi-am zis să încetezi cu astea!" şi... zâmbesc, fără să am puterea de a opri o lacrimă ce curge în voia ei. E vina mea... că plâng, că mă gândesc la tine, că te-am facut să mă doreşti, că m-am jucat... crezând că nu se poate întâmpla nimic rău. Îmi spuneai atunci când ne-am cunoscut că sunt naivă. Probabil că naivitatea mea a făcut să... ajungem până aici. Am făcut un joc periculos, prostesc şi imprevizibil... iar acum... doare! Aşa a început totul... curiozitatea de a te cunoaşte, apoi dorinţa de a mă regăsi şi eu în graţiile tale... toate au fost un joc în care te-am fermecat, te-am făcut să mă doreşti, să te gândeşti la mine, să crezi că mă iubeşti, să te hrăneşti cu mine... dar... nu m-am gandit nicio clipă că aş putea să cad în propria plasă şi să mă îndrăgostesc de tine. Iar acum eu sunt cea care am ajuns victima acestui joc... eu sunt cea care a scăpat totul de sub control, cea care îşi doreşte cu toată fiinţa să te revadă fie şi pentru un minut, cea care se teme... că te va pierde.
Trăiesc sentimente ce îşi fac loc în sufletul meu cu o viteză ameţitoare şi asta mă sperie. Mă gândesc la faptul că ar trebui să încetăm acest joc înainte de a fi prea târziu pentru amândoi... nu avem în faţă decât suferinţa... Distanţa, lumea mea,
EU... ne ţin departe unul de celălalt şi-n ciuda faptului că n-au trecut nici două săptămâni de când te-am cunoscut, atingerile ce ne sunt interzise, mă dor... Îmi place să închid ochii, să ascult muzică şi să mă gândesc la tine, pentru că atunci chiar te simt aici... lângă mine. Aş vrea să dureze o veşnicie, însă... doare şi-mi dau seama că "lumea nu se opreşte în loc"... pentru mine.
Îngeraş... aş vrea să mă urăşti... dar să nu te pierd! Aş vrea să mă iubeşti... dar să nu mă găseşti! Aş vrea să plâng... dar să nu mă doară! Aş vrea să te pot minţi... dar fără să mă mint pe mine însămi! Aş vrea să te ştiu fericit... dar nu cu mine!
Ma zbat între agonie şi extaz... între vis şi realitate... zi de zi... şi doare! Şi totul din cauza unui joc... prea dureros. În fiecare dimineaţă aştept... un punct. Un simplu punct... pe care eu nu am puterea să-l pun... pentru că tu... mi-l transformi mereu în puncte de suspensie... Ieri... am spus "
TE IUBESC!". Apoi... ţi-am zis că a fost o prostie. Acum... simt că... a fost o prostie când am crezut că e o prostie. Nu e vina ta că eu... sunt aşa... e numai vina mea. Dar te afectează şi pe tine, iar asta nu e drept. Trecutul mi-a lăsat urme adânci în suflet şi... ce fac acum ? Mă folosesc de tine să le şterg ? Am încercat şi eu să-mi imaginez drumurile noastre... unite. Însă, nu va fi posibil niciodată. Nu pentru că nu mi-aş dori, ci pentru că... la destinaţie,
TU vei fi acela care va suferi, iar
EU... nu am DREPTUL să fac asta! Nu cu tine. Eşti prea bun. Eşti... îngeraşul meu şi te voi considera aşa veşnic. Când eram mică şi mă rugam la Dumnezeu, îmi imaginam că deasupra, undeva, nevăzut, stă îngeraşul meu... care mă ocroteşte de răul din jur... şi mă simţeam în siguranţă. De la un timp... nu-l mai simt acolo. Însă te am pe tine. Tu eşti îngeraşul meu acum. Tu mă faci dimineaţa să mă trezesc cu speranţa că "Azi va fi altfel!", deşi... e la fel ca ieri... poate la fel ca mâine.
Am început să înţeleg şi eu că... viaţa e un lung şir de suferinţe şi nedreptăţi. Am început să înţeleg că trecutul ne afectează personalitatea, că poţi pierde totul într-o singură secundă şi... aşa cum spunea şi poezia, că "
poţi duce încă mult după ce ai spus că nu mai poţi". Totuşi, fiecare zi în care ezit de a spune "STOP!" nu face decât să adâncească o rană... deschisă... în urma unui joc nevinovat. Nu mă gandesc la mine acum, nu mă gandesc că îmi vei lipsi, nu mă gandesc că mă va durea fără tine... mă gândesc doar că
TU nu meriţi toatea astea... pentru că... eşti mult prea bun.
Aş fi vrut atât de mult ca ieri să-mi spui... "
Bine. Punem punct!". Dar nu s-a întâmplat asta. Şi mă întreb, oare ce ar trebui să fac ca tu să ajungi cel care se joacă... cu mine!? Câte trebuie să înduri din cauza mea ca să poţi face asta ? Nu înţelegi ? Eu... m-am folosit de tine... să-mi vindec sufletul. E adevărat ca n-am reuşit... decât să scap de
EL... şi să îl înlocuiesc cu tine... deci... nimic... n-am reuşit nimic. Însă acum nu mai e vorba doar de mine. Eşti şi tu în acest joc... Iar spre deosebire de mine, tu l-ai luat în serios din prima clipă. Eu am trişat... te-am amăgit... te-am chemat langă mine şi apoi te-am respins... De ce ? Poate orgoliul... poate dorinţa de a mă simţi dorită... poate speranţa că... poate... totuşi...
Am clipe când mă gândesc că, aşa cum am reuşit să te fac să mă iubeşti, aş putea să te fac şi să mă urăşti. Din păcate... e doar o iluzie... nu mai am puterea să fac asta. Nu mai pot! Pentru că acum mă doare... pentru că acum chiar nu mai e un joc... nici pentru mine...
Să nu crezi că nu ştiu ce simţi de fiecare dată când mă chemi lângă tine şi eu fug, de fiecare dată când îmi ceri să te sun ca să vorbim şi eu tac, de fiecare dată când
TU îmi trimiţi sărutări şi eu mă prefac că nu le văd... Să nu crezi că acum... nu ştiu că ţi-ai fi dorit să te caut. Însă nu o fac. Sunt egoistă... rea... şi din nou egoistă! Te păstrez pentru mine, în mintea mea, mă joc cu tine, mă alint, mă răsfăţ şi mă simt bine când te simt acolo... în suflet. Nu mă gândesc la tine... acel
TU care... îmi spui atât de dulce în fiecare zi... că mă iubeşti... că INDIFERENT de ce voi spune sau va urma... vei spera... la NOI.
Dar ghici ce!? Nu exista NOI. În lumea mea sunt doar eu... şi te-am creat doar pentru mine. Numai ca să te am când mi-e greu... când oftez... când plâng... Asta fac şi acum... deja e târziu... eşti numai al meu! Şi de această dată nimeni nu mi te mai poate lua. Tu însă... mă aştepţi... mereu... Îţi doreşti atât de puţin... să te sun... să mă simţi... că exist!
A... nu o voi face. Eu am nevoie de tine asa cum eşti acum. Acolo... departe... Nu sunt pregătită pentru altceva. Nu cred că pot fi niciodată pregatita pentru tine! Mi-ar trebui 10 vieţi să pot ajunge acolo unde eşti
TU... sa fiu demnă de a te privi în ochi... de a primi iubirea ta... vorbele tale calde... sărutul buzelor tale...
Aş vrea să înţeleg de ce dragostea noastră are nevoie de dovezi ? De ce nu ne putem imagina că suntem doar doi anonimi care au crezut într-o iluzie ? De ce nu-ţi pot spune "
Nu te mai vreau!" ? De ce nu o faci
TU ? De ce te resping şi apoi te caut ? De ce te visez şi mă trezesc cu teama că nu te voi mai vedea ? De ce mă doare atunci când
TU îmi spui cât eşti de singur ? De ce nu mai pot nici să privesc oamenii din jurul meu fără să-mi imaginez că esti lângă mine ? De ce... ne-am cunoscut... într-o lume virtuală... aproape perfectă ?
Nu te mai vreau ! Te urăsc ! Pleacă !
De ce nu mă crezi ? Eu te am aici... eşti lângă mine... de ce vrei mai mult ? Îţi voi scrie în această lume virtuală de fiecare dată când... voi simţi că te vreau aproape... De ce vrei să mă trezeşti când mi-e bine aşa !? De ce mă doare ? De ce... citeşti ? De ce... nu mă respingi ? De ce mă faci să te amăgesc zi de zi ? De ce mă faci şi pe mine să cred că există când, de fapt... e un vis ? De ce nu eşti fericit ca să pot fi şi eu fericită ? De ce fug de tine ? De ce nu cred în mine ? De ce am nevoie de linişte ?
De ce mă mint ?
TE IUBESC!
...în felul meu...
...de fiecare dată când privesc acest cactus...
Teardrops will fall
Teardrops will fall because of you
Teardrops will fall for only you.
I want you so
oh
you'll never know how much I need you.
Teardrops will fall if you don't need me
Teardrops will fall
oh
please believe me.
I want you so
oh
you'll never know how much I need you.
As long as there's a moon above
There will be the two of us.
If you and I were meant to be
Tell me you love me and I'll be your only.
Teardrops will fall
Don't run and hide
Teardrops will fall
Stay by my side.
I want you so
oh
You'll never know how much I need you.
As long as there's a moon above
. . .
Teardrops will fall
oh
Teardrops will fall.
Oh yeah
Teardrops will fall
Teardrops will fall.
Tear
Tear will fall
...
