De ce atunci cand...

De ce atunci cand tu nu esti
Nu pot minti ca nu-mi lipsesti
Si gandu-mi zboara permanent
...numai la tine?

De ce atunci cand tu apari
Mi-e frica doar sa nu dispari
Si imi doresc sa stai mereu
...numai cu mine?

De ce atunci cand te-ntalnesc
Nu am curaj sa te opresc
Si sa iti spun ceea ce simt
...pentru tine?

De ce atunci cand te privesc
Imi este teama sa gandesc
Ca as putea sa te pastrez
...pentru mine?

De ce atunci cand te visez
Nu vreau sa constientizez
Ca la final ma voi trezi
...fara tine?

De ce atunci cand esti cu ea
As vrea sa te pot blestema
Nefericit sa fii mereu
...fara mine?

Linistea unui nou inceput...

Pentru linistea unui nou inceput...

pentru a nu uita, pentru a ierta, pentru a indrazni,
pentru a spera, pentru a invata, pentru a iubi,

... pentru tine.


Dansatorule din umbra, ai vrea sa ne plimbam in noaptea aceasta?
In timp ce corpul meu e atat de pasnic
Am putea sa mergem o mie de mile pana zorii zilei apar
In timp ce lumea doarme adanc.

Dansatorule din umbra ai vrea sa ne plimbam in noaptea aceasta?
(Sub bolta de stele)
Intr-un vis ne vom trezi
(Trezi la lumina lunii)
Am putea sa mergem o mie de mile pana zorii zilei apar
(Sa mergem o mie de mile)
In timp ce lumea doarme adanc.

De ce-ncerci să fii... ceea ce nu eşti?

De ce n-ai curajul să spui ce gândeşti?

De ce-alegi să taci în loc să-mi vorbeşti?
De ce vrei să fugi dar nu îndrăzneşti?
De ce mai insişti timpul să-l opreşti?

De ce-n întrebări te mai rătăceşti?
De ce le eviţi şi nu le rosteşţi?
De ce îţi e frică să-mi mărturiseşti?
De ce te ascunzi şi nu mă priveşti?

De ce de răspunsuri încă te fereşti?
De ce îţi e teamă c-ai să le găseşţi?
De ce-mi dai speranţe şi mă amăgeşti?
De ce nu-mi arăţi că nu mă doreşti?

Şi de ce-ţi mai pasă dacă mă răneşti,
Când ştii foarte bine că nu mă iubeşti?

Te rog

Te rog, ai milă de mine, în vise când îmi apari,
Şi nu-mi dărui suspine, dimineaţa, când dispari.
Te rog, intră-n lumea mea, fără să-mi aduci durere,
Şi presară-n urma ta doar un dram de mângâiere.

Te rog, curmă-mi suferinţa, ştergând ultimele lacrimi,
Şi redă-mi iarăşi credinţa într-o viaţă fără patimi.
Te rog, învaţă-mă tu, cum pot să mă amăgesc,
Şi să-i spun iubirii "NU!" fără să te mai rănesc.

Te rog, arată-mi o cale, să pot fi a ta iubită,
Şi-umple colţurile goale din inima mea rănită.
Iar la final, să-mi oferi şi puterea de-a trăi,
Dar te rog, să nu îmi ceri, să devin ce nu pot fi!

Iluzia

Prinsă-n cascada de vise şi şoapte,
O pradă a iluziei că pot să te-ating,
Cu ochii în lacrimi, te caut în noapte,
Dar nu te găsesc, şi-ncep să te strig.

Prin bezna morbidă, aud al tău nume,
Întors de-un ecou, se stinge încet,
Şi pentru o clipă, el pare că spune
De-l mai chem o dată, nu am să regret.

Trag aer în piept, îl rostesc din nou,
Şi-ascult în tăcere, străpunsă de teamă,
Că iar am s-aud doar un biet ecou,
Fără să mi-l dea pe cel ce îl cheamă.

Dar din taina nopţii, chipul tău apare,
Şi cu ochii blânzi simt cum mă priveşti,
Iar la primul zâmbet, inima-mi tresare,
Este fericită... dar oare TU eşti?

Între EL şi EL

"Toate femeile sunt îndrăgostite de un alt bărbat. Cine se poate lăuda că a cucerit primul inima unei femei? În toată viaţa n-am întâlnit nicio singură dată un bărbat care să fi fost bărbatul Numărul Unu. Numărul Doi câteodată, adesea Numărul Trei, Patru, Cinci, dar Numărul Unu, niciodată. Binenţeles că există, dar nu l-am întâlnit!"

Wilkie Collins (Femeia în alb)

Între NOI DOI, există doar EL.
Când mă gândesc la EL, aş vrea să fi fost TU.
Când TU nu eşti lângă mine, mă gândesc la EL.
Unde este EL, nu te afli TU.
Unde eşti TU, nu se află EL.
Ce-mi oferă EL, nu ai TU.
Ce-mi oferi TU, nu are EL.
Dacă EL ar dispărea, mi-ai rămâne TU.
Dacă TU ai renunţa, l-aş accepta pe EL.
Între NOI DOI, exişti doar TU.

Şi până la urmă... între EL şi EL, sunt doar EU.

Dar dacă EU nu aş mai fi?

Îţi mulţumesc

Îţi mulţumesc. Astea sunt primele mele cuvinte pentru tine. Vreau doar să-ţi mulţumesc! Mă amuză gândul că cel mai probabil nu vei citi niciodată aceste rânduri. Dar aseară, ţi-am surprins privirea... Te prefăceai că citeşti, iar eu... că dorm. Însă mă studiai. Şi te-am simţit atât de intens... Pentru o clipă am avut intenţia de a spune ceva, dar am tăcut. A trecut mult timp de când nu te-am mai avut atât de aproape... Şi recunosc că nu mă mai credeam în stare să ajung la tine... aşa. Dar aseară... le-am auzit pe toate. Şi întrebări, şi frământări, şi dileme... pe toate. M-am răsfăţat cu ele şi m-am simţit pentru o clipă, iubită. Ştiu că erai undeva... departe... ştiu că şi tu percepi că există ceva... dar aseară, deşi trebuia să mă îngrijorez, din contră, m-am liniştit.

M-am bucurat ca o copilă doar pentru că erai lângă mine. Era tot ce aveam nevoie. Nu m-au interesat răspunsurile pe care ţi le ofereai singur în tăcere, deşi mimica chipului tău trăda un sentiment de nesiguranţă. Am ignorat totul. Important pentru mine nu a fost decât faptul că încă îţi pasă, că vrei să afli ce este în neregulă cu mine, că mai exist pentru tine, că mă auzi chiar şi atunci când tac. După prea mult timp... Şi atunci, eu de ce nu ţi-aş oferi dreptul de a intra în lumea mea ? Astăzi chiar cred că meriţi o şansă... încă una. O meriţi doar pentru că aseară, n-ai ştiut că sunt cu tine. Ai fost TU! Dar te-am simţit. Însă nu aveai habar. Te credeai departe... Nici măcar acum nu ştii. Am fost acolo.

Te-aş ruga doar atât: nu te juca cu şansa asta!

S-ar putea să fie ultima. Şi să nu ştii... la fel ca aseară... la fel ca acum...

De ce?

De ce nu pot păstra tăcerea,
când am ales chiar eu să plec?
De ce-ţi vreau iarăşi mângâierea,
când eu spuneam că toate trec?

De ce te caut iar în vise,
când le priveam ca pe-un păcat?
De ce m-aplec la gânduri scrise,
când nici măcar nu mi-a păsat?

De ce mă uit azi înapoi,
când repetam că "N-am nevoie!"?
De ce-am distrus cuvântul "noi",
când tu mi-ai zis că nu am voie?

De ce?

Dragul meu, A...

Când mi-am creat lumea asta virtuală, am început cu tine. Ţi-am trimis atunci o scrisoare în care am încercat, aşa cum am putut, prin cuvinte seci, să te fac să înţelegi... Însă mi-ai cerut să o şterg. Te-am ascultat. Acum însă... cred că a venit timpul să ţi-o arăt din nou... şi te implor doar atât: citeşte-o încă o dată! Pentru ultima dată. Poate acum, vei înţelege ce am încercat să-ţi spun atunci... Nu mai adaug nimic... doar... tac.

---

D. pentru A.

11 august 2013

Am ales să încep această lume virtuală cu tine. Nu-ţi face griji, îţi voi păstra anonimatul. Îmi este suficient să ştiu că vei citi rândurile mele. Aceasta este o scrisoare adresată doar ţie... şi mi-aş dori să o citeşti doar dacă eşti liniştit şi... singur. Însă înainte de a începe, îţi dedic melodia de mai jos. O ascult... chiar acum... când îţi adresez aceste cuvinte...

Dragul meu A,

     Ştiu că nu e prima dată când o spun, însă simt nevoia să o repet: TU eşti cel mai minunat lucru pe care l-aş fi putut întâlni până în prezent. Un om cu un suflet deosebit, un calm ieşit din comun, o gândire logică şi răbdare de fier. Însă... EU nu-l voi putea iubi pe acest om, niciodată. Nu aşa cum şi-ar dori el! Nu sunt suficient de bună pentru asta.

     Te simt... ţi-ai dori să-mi dai o replică acum... "Ţi-am zis să încetezi cu astea!" şi... zâmbesc, fără să am puterea de a opri o lacrimă ce curge în voia ei. E vina mea... că plâng, că mă gândesc la tine, că te-am facut să mă doreşti, că m-am jucat... crezând că nu se poate întâmpla nimic rău. Îmi spuneai atunci când ne-am cunoscut că sunt naivă. Probabil că naivitatea mea a făcut să... ajungem până aici. Am făcut un joc periculos, prostesc şi imprevizibil... iar acum... doare! Aşa a început totul... curiozitatea de a te cunoaşte, apoi dorinţa de a mă regăsi şi eu în graţiile tale... toate au fost un joc în care te-am fermecat, te-am făcut să mă doreşti, să te gândeşti la mine, să crezi că mă iubeşti, să te hrăneşti cu mine... dar... nu m-am gandit nicio clipă că aş putea să cad în propria plasă şi să mă îndrăgostesc de tine. Iar acum eu sunt cea care am ajuns victima acestui joc... eu sunt cea care a scăpat totul de sub control, cea care îşi doreşte cu toată fiinţa să te revadă fie şi pentru un minut, cea care se teme... că te va pierde.

     Trăiesc sentimente ce îşi fac loc în sufletul meu cu o viteză ameţitoare şi asta mă sperie. Mă gândesc la faptul că ar trebui să încetăm acest joc înainte de a fi prea târziu pentru amândoi... nu avem în faţă decât suferinţa... Distanţa, lumea mea, EU... ne ţin departe unul de celălalt şi-n ciuda faptului că n-au trecut nici două săptămâni de când te-am cunoscut, atingerile ce ne sunt interzise, mă dor... Îmi place să închid ochii, să ascult muzică şi să mă gândesc la tine, pentru că atunci chiar te simt aici... lângă mine. Aş vrea să dureze o veşnicie, însă... doare şi-mi dau seama că "lumea nu se opreşte în loc"... pentru mine.

     Îngeraş... aş vrea să mă urăşti... dar să nu te pierd! Aş vrea să mă iubeşti... dar să nu mă găseşti! Aş vrea să plâng... dar să nu mă doară! Aş vrea să te pot minţi... dar fără să mă mint pe mine însămi! Aş vrea să te ştiu fericit... dar nu cu mine!

     Ma zbat între agonie şi extaz... între vis şi realitate... zi de zi... şi doare! Şi totul din cauza unui joc... prea dureros. În fiecare dimineaţă aştept... un punct. Un simplu punct... pe care eu nu am puterea să-l pun... pentru că tu... mi-l transformi mereu în puncte de suspensie... Ieri... am spus "TE IUBESC!". Apoi... ţi-am zis că a fost o prostie. Acum... simt că... a fost o prostie când am crezut că e o prostie. Nu e vina ta că eu... sunt aşa... e numai vina mea. Dar te afectează şi pe tine, iar asta nu e drept. Trecutul mi-a lăsat urme adânci în suflet şi... ce fac acum ? Mă folosesc de tine să le şterg ? Am încercat şi eu să-mi imaginez drumurile noastre... unite. Însă, nu va fi posibil niciodată. Nu pentru că nu mi-aş dori, ci pentru că... la destinaţie, TU vei fi acela care va suferi, iar EU... nu am DREPTUL să fac asta! Nu cu tine. Eşti prea bun. Eşti... îngeraşul meu şi te voi considera aşa veşnic. Când eram mică şi mă rugam la Dumnezeu, îmi imaginam că deasupra, undeva, nevăzut, stă îngeraşul meu... care mă ocroteşte de răul din jur... şi mă simţeam în siguranţă. De la un timp... nu-l mai simt acolo. Însă te am pe tine. Tu eşti îngeraşul meu acum. Tu mă faci dimineaţa să mă trezesc cu speranţa că "Azi va fi altfel!", deşi... e la fel ca ieri... poate la fel ca mâine. 

     Am început să înţeleg şi eu că... viaţa e un lung şir de suferinţe şi nedreptăţi. Am început să înţeleg că trecutul ne afectează personalitatea, că poţi pierde totul într-o singură secundă şi... aşa cum spunea şi poezia, că "poţi duce încă mult după ce ai spus că nu mai poţi". Totuşi, fiecare zi în care ezit de a spune "STOP!" nu face decât să adâncească o rană... deschisă... în urma unui joc nevinovat. Nu mă gandesc la mine acum, nu mă gandesc că îmi vei lipsi, nu mă gandesc că mă va durea fără tine... mă gândesc doar că TU nu meriţi toatea astea... pentru că... eşti mult prea bun.

     Aş fi vrut atât de mult ca ieri să-mi spui... "Bine. Punem punct!". Dar nu s-a întâmplat asta. Şi mă întreb, oare ce ar trebui să fac ca tu să ajungi cel care se joacă... cu mine!? Câte trebuie să înduri din cauza mea ca să poţi face asta ? Nu înţelegi ? Eu... m-am folosit de tine... să-mi vindec sufletul. E adevărat ca n-am reuşit... decât să scap de EL... şi să îl înlocuiesc cu tine... deci... nimic... n-am reuşit nimic. Însă acum nu mai e vorba doar de mine. Eşti şi tu în acest joc... Iar spre deosebire de mine, tu l-ai luat în serios din prima clipă. Eu am trişat... te-am amăgit... te-am chemat langă mine şi apoi te-am respins... De ce ? Poate orgoliul... poate dorinţa de a mă simţi dorită... poate speranţa că... poate... totuşi...

     Am clipe când mă gândesc că, aşa cum am reuşit să te fac să mă iubeşti, aş putea să te fac şi să mă urăşti. Din păcate... e doar o iluzie... nu mai am puterea să fac asta. Nu mai pot! Pentru că acum mă doare... pentru că acum chiar nu mai e un joc... nici pentru mine...

     Să nu crezi că nu ştiu ce simţi de fiecare dată când mă chemi lângă tine şi eu fug, de fiecare dată când îmi ceri să te sun ca să vorbim şi eu tac, de fiecare dată când TU îmi trimiţi sărutări şi eu mă prefac că nu le văd... Să nu crezi că acum... nu ştiu că ţi-ai fi dorit să te caut. Însă nu o fac. Sunt egoistă... rea... şi din nou egoistă! Te păstrez pentru mine, în mintea mea, mă joc cu tine, mă alint, mă răsfăţ şi mă simt bine când te simt acolo... în suflet. Nu mă gândesc la tine... acel TU care... îmi spui atât de dulce în fiecare zi... că mă iubeşti... că INDIFERENT de ce voi spune sau va urma... vei spera... la NOI.

    Dar ghici ce!? Nu exista NOI. În lumea mea sunt doar eu... şi te-am creat doar pentru mine. Numai ca să te am când mi-e greu... când oftez... când plâng... Asta fac şi acum... deja e târziu... eşti numai al meu! Şi de această dată nimeni nu mi te mai poate lua. Tu însă... mă aştepţi... mereu... Îţi doreşti atât de puţin... să te sun... să mă simţi... că exist!

    A... nu o voi face. Eu am nevoie de tine asa cum eşti acum. Acolo... departe... Nu sunt pregătită pentru altceva. Nu cred că pot fi niciodată pregatita pentru tine! Mi-ar trebui 10 vieţi să pot ajunge acolo unde eşti TU... sa fiu demnă de a te privi în ochi... de a primi iubirea ta... vorbele tale calde... sărutul buzelor tale...

     Aş vrea să înţeleg de ce dragostea noastră are nevoie de dovezi ? De ce nu ne putem imagina că suntem doar doi anonimi care au crezut într-o iluzie ? De ce nu-ţi pot spune "Nu te mai vreau!" ? De ce nu o faci TU ? De ce te resping şi apoi te caut ? De ce te visez şi mă trezesc cu teama că nu te voi mai vedea ? De ce mă doare atunci când TU îmi spui cât eşti de singur ? De ce nu mai pot nici să privesc oamenii din jurul meu fără să-mi imaginez că esti lângă mine ? De ce... ne-am cunoscut... într-o lume virtuală... aproape perfectă ?

     Nu te mai vreau ! Te urăsc ! Pleacă !

     De ce nu mă crezi ? Eu te am aici... eşti lângă mine... de ce vrei mai mult ? Îţi voi scrie în această lume virtuală de fiecare dată când... voi simţi că te vreau aproape... De ce vrei să mă trezeşti când mi-e bine aşa !? De ce mă doare ? De ce... citeşti ? De ce... nu mă respingi ? De ce mă faci să te amăgesc zi de zi ? De ce mă faci şi pe mine să cred că există când, de fapt... e un vis ? De ce nu eşti fericit ca să pot fi şi eu fericită ? De ce fug de tine ? De ce nu cred în mine ? De ce am nevoie de linişte ?

    De ce mă mint ?

TE IUBESC!

...în felul meu...

...de fiecare dată când privesc acest cactus...

Teardrops will fall

Teardrops will fall because of you

Teardrops will fall for only you.

I want you so

oh

you'll never know how much I need you.

Teardrops will fall if you don't need me

Teardrops will fall

oh

please believe me.

I want you so

oh

you'll never know how much I need you.

As long as there's a moon above

There will be the two of us.

If you and I were meant to be

Tell me you love me and I'll be your only.

Teardrops will fall

Don't run and hide

Teardrops will fall

Stay by my side.

I want you so

oh

You'll never know how much I need you.

As long as there's a moon above

. . .

Teardrops will fall

oh

Teardrops will fall.

Oh yeah

Teardrops will fall

Teardrops will fall.

Tear

Tear will fall
...

Tu... în loc de un punct

Ieri am pus un punct, însă... TU ai continuat...

"Iubita mea cu ochii-n lacrimi,
De ce nu vii, de ce nu vii,
Să mă mai strângi la pieptul tău,
Să uit de tot, că totu-i rău,
Şi tot să ne iubim mereu,
La nesfârşit!

Şi buza ta dulce s-o sorb,
Să-i simt dulceaţa ei şi-n somn,
Când tu nu eşti aproape aici,
Să-mi dăruieşti cuvinte dulci,
Si sărutari,
Mereu, mereu!

Oh, ce n-aş da să fim mereu,
Aşa cum suntem tu şi eu,
Dar ştiu că este foarte greu,
Să fim aşa... doar tu şi eu,
Mereu, mereu,
Îndrăgostiţi!!!

A."

 şi doare...

Azi, pentru prima dată...

... am simţit cu adevărat cum ar fi... dacă TU n-ai mai exista! Pentru o clipă, chiar am crezut asta. Şi m-am speriat. N-am făcut nimic... doar am privit cuvintele tale...

"Voi fi aici."

şi m-am temut că sunt... ultimele...

... am înţeles că n-aş suporta să te pierd. Am realizat că... până acum... m-am jucat, ştiind că, indiferent de ceea ce se întâmplă, TU eşti acolo... şi chiar dacă te alung, te pot rechema de fiecare dată când am nevoie de tine. M-am simţit în siguranţă, m-am răsfăţat... şi nu m-am gândit niciodată că... totuşi...

... timpul a stat in loc pentru mine şi cuvintele mi s-au părut fără sens. Sângele mi-a îngheţat în vene, aerul a devenit venin, iar sufletul meu... s-a golit. Brusc. Cu buzele amorţite, m-am regăsit pentru o secundă, într-un univers de gânduri ascunse, de fraze nerostite şi lacrimi secate... M-am simţit singură, speriată şi tristă. Poate că TU... nu înţelegi, dar...

... am plâns... altfel. Nu cu lacrimi tangibile. Am plâns... cu regrete... fără gust. M-am temut că n-am apucat să-ţi spun... nimic... Nici nu ştiu dacă îmi doream mai tare să mă fi iertat sau să mă fi iubit. Am vrut să mă cert cu mine, însă şi mai tare am vrut să mă cert cu destinul. Am vrut să mor, să te strig... dar...

... n-am mai avut puterea să mă prefac. Pentru o clipă... am fost EU. M-am privit... din altă perspectivă. M-am privit prin ochii tăi... şi am simţit căldura, neputinţa, dorinţa, speranţa... te-am simţit pe tine. Am înţeles că mă ierţi... şi că mă aştepţi acolo. Am vrut o a doua şansă. Am refuzat să cred... şi...

... am învăţat că pot să lupt, să mă revolt şi să spun "Nu!". Mi-am învins frica. Mi-am înfrânt orgoliul. Şi toate astea din disperare... Doar pentru că, mâine... s-ar putea să o fac degeaba. Mâine... s-ar putea pur şi simplu să fie prea târziu... însă...

Ai răspuns... şi am redevenit acea EU. Totul a fost doar... nimic. M-am trezit la viaţă. M-am bucurat. De fapt... pentru o clipă, am fost fericită. M-am simţit din nou în siguranţă ştiind că eşti acolo, aşa cum ai promis. Şi mă pot juca iar... te pot răni... te pot iubi... te pot alunga şi rechema... la fel ca până acum. Dar a rămas ceva... un sentiment de teamă la gândul că... poate într-o zi, totul va fi adevărat şi voi rămâne cu... Doamne... doare prea tare... şi de aceea...

Azi, pentru prima dată... ştiu că n-am să regret dacă am să recunosc că: TE IUBESC!

...în felul meu...

(pentru EL)

Acum înţelegi?

Răsfoind pe net în căutare de nimic... am dat întâmplător peste... această melodie. Nu sunt o fană a genului hip-hop, dar după ce am apăsat play... Doamne... am încercat cu disperare să-mi opresc o lacrimă... Dar au urmat altele cărora n-am mai putut să le fac faţă. M-am întrebat "De ce?" M-am întrebat cum e posibil... în faţa câtorva versuri... să nu mă pot abţine?

Sunt convinsă că TU ştii singur răspunsul... Aş putea să-ţi spun că "Da! De asta mi-e teamă!". Nu vreau să ajungem aşa. Te-ai gândit? Îl voi păstra... ca să nu uit. Nu cred că e necesar să-ţi spun mai multe acum... Nu vreau... Dar... da! De asta îmi este teamă...

Acum înţelegi (şi TU)?

Habar n-ai tu

Habar n-ai tu cât mi-e de greu
Să-nchid ochii şi să tac,
Pentru o zi, să nu fiu eu,
Să pot s-aleg, să mă prefac.

Habar n-ai tu ce simt acum
Pierdută-n gânduri efemere,
Dar nu mă mai întorc din drum,
Azi nu-ţi arăt a mea durere.

Habar n-ai tu la ce visez
Atunci când nu eşti lângă mine,
În mintea mea când te creez
Numai din lacrimi şi suspine.

Habar n-ai tu în câte gânduri
Din urmă-ncerc să te ajung,
Dar rătăcită printre rânduri,
Mă răzgândesc şi te alung.

Habar n-ai tu cât mi-e de bine
Când evadez în lumea mea,
Pentru o zi, să uit de tine,
Şi să îmi spun: "Nu sunt a ta!"