Şi azi...

Şi azi plâng, însă tu nu ştii... Şi azi mă gândesc la tine, dar tu nu ai habar de asta. Şi azi aş vrea să te uit, însă tot ce fac îmi aminteşte de tine. Fiecare oră... fiecare gând... Aleg să tac, să nu te caut... aleg să plâng. Şi azi... la fel ca ieri, poate la fel ca mâine.

Mă simt tristă... mă simt singură... am nevoie de tine, dar nu... Nu mai vreau să-mi tulburi liniştea. Nu azi! Nu te voi mai lăsa. Vreau să stai acolo şi să taci. Să nu spui nimic. M-am săturat să mă simt vinovată. Nu azi! Mi-e bine aşa... Te am aici, lângă mine. Şi e de ajuns. Nu mai vreau cuvinte. Le-am primit ieri. Am crezut altceva... dar... am înţeles.

Vreau să mă eliberez de tine... vreau să nu te mai rănesc... vreau să nu mai am nevoie de prezenţa ta... vreau să te şterg din viaţa mea... Vreau... dar nu e de ajuns! Trebuie să mă laşi ca să pot face asta. Trebuie să mă ierţi, trebuie să mă iubeşti până la capăt, trebuie să mă ajuţi... trebuie să-mi redai libertatea...

Şi azi... prefer să plâng... să mă ascund... să fug de tine... Nu-mi cere nimic. Nu-mi scrie nimic. Nu-mi trimite sărutări şi vorbe duioase... Nu le mai vreau... Nu azi! Pentru că azi... nu mai sunt a ta. Poate nici ieri n-am fost... Poate nici mâine... nu voi fi. Poate... niciodată!

Şi azi plâng...